Momentul acela când vrei să faci o schimbare în ceea ce privește decorul în casă și nu ai idee cu ce să începi 🙀
De mai bine de un an de zile, îmi doresc să decorez unul dintre pereți, mă gândeam când la cel din sufragerie, ba la cel din dormitor. Eram atât de indecisă cu privire la acest gând. De un singur lucru eram cu adevărat sigură, și anume vreau să pun tablouri, întrebarea era, unde ?
Cum zilele treceau, căutam din ce în ce mai mult pe internet idei de decorare interioară, bineînțeles idei legate de tablouri. Cum mă uitam, am zărit mai multe poze ce îmi ofereau inspirație pentru dormitor.
Pentru că au fost câteva modele care mi-au plăcut foarte mult, m-au și convins să aleg camera menționată mai sus. Singurul lucru care mai lipsea, erau posterele.
Gând la gând cu bucurie, Posterstore mi-a oferit atâtea obțiuni și modele încât nu știam pe care model să îl aleg primul. Așadar, am ales ceva simbolic pentru mine și Florin, ceva care să ne reprezinte pe amândoi și să ne regăsim în aceste imagini.
Am să ți le las și ție aici, modele pe care le-am ales. Care îți place cel mai mult ?
Am să îți las și un cod de reducere de 35%, poate țîi prinde bine. simonatinca35

