Fericire, bucurie mă cuprinde când mă gândesc la ziua ce a trecut, să vă  povestesc  un pic.
Se făcea că era ceasul în jurul orei 8:00 dimineața, toată lumea se agita prin casă mai ales eu, nu de alta dar nu vream sa ratez cumva barca care ne ducea în Blue Lagoon așa că nu am avut altceva mai bun de făcut decât să trag de toată famila până au fost gata.

Într-un final ajungem în port, unde așteptăm un pic la coadă până ne vine rândul să ne suim, între timp logodinicul împreuna cu tatăl meu erau deja sus iar eu și mama ne uitam nedumerite după ei, timpul trece iar noi am luat-o la drum.  În drumul nostru spre B.L,

_dsc4830barca a facut câteva opriri cum ar fi: peșteri, diverse locuri mai atrăgătoare, sau de interes, fiind zone în care s-au turnat câteva filme mai renumite cum ar fi Contele de Monte Cristo, mini-series Helen of Troy sau filmul Swept Away (featuring Madonna)  şi nu în ultimul rând, celebrul film romanic Blue Lagoon (1980 ). Blue L. este situată între insula Comino şi Gozo .

A sosit momentul mult aștepat, am ajuns la destinație, nu este prima oara pentru mine când vizitez locul, dar de fiecare dată am aceleași sentimente de bucurie și fericire.img_3499

Peisajul care ne înconjura era sublim, apa cristalină de un aimg_3498lbastru deschis.

Puteai sa vezi peștișorii  cum înoată în voie .Plin de lume, muzică disracție, mirosul mării se simțea peste tot, o adevărată încântare pentru ochi.

Când barca a ancorat, toți turiștii de la bord incercau sa se dea jos cât mai repede, nerăbdarea plutea în aer, cu toate că am mai fost și înainte, asta nu mă facea să simt diferit față de ceilalți turiști.

Processed with VSCO with a5 preset

Odată dați jos urma să căutam unde să stăm. Bineînțeles toată famila vrea sa stea cât mai aproape de mare, să putem simți razele soarelui cum ne pătrunde pielea, nu știam ce să facem mai întâi sa fugim în apă ? Sau să ne dam cu protecție solară ? :)), fiecare a făcut primul lucru care i-a trcut prin minte.

Îţi poţi imagina că la o temperatură de 40 de grade am dat buzna  direct in apa, între timp am zărit un mic bar unde serveau cocktail în anans, o delicatesă, am ales un cocktail non-alcoolic, Virgin Mojito, care  a devenit în scurt timp elementul principal pentru pozatimg_8560 :)), ce-i drept era ceva diferit, exotic, mă făcea să mă simt într-o vacantă care nu se mai termină. Cel mai plăcut sentiment, când ești cu famila și persoanele pe care le iubești.  Noi ne simțeam bine și timpul trecea fără să ne dăm seama, după ore de pozat și filmat nici nu am remarcat cât de repede s-a scurs ziua. Ora plecării se apropia iar eu tot mai aveam de făcut câteva poze, am încercat sa capturez cât mai multe momente frumoase pe care să le păstrez ca amintire.

În drumul nostru spre Blue Lagoon, am facut o oprire pentru timp de o oră în Cristal Lagoon, numele îi este dat datorită apei cristaline prin care poți vedea cu foarte mare ușurință coralii și peștii care înoată voioși printre oameni. Nu am putut rata ocazia de a face un pic de snorkeling._dsc8801

La întoarcere lucrurile au decurs bine,  așteptam destul de nerăbdătoare să ajungem acasa, eram obosiți de la atâta apă și plaja. Cu timpul vor deveni niște amintiri pe care cu siguranță le  vom prețui.

              Eng:

Happiness, joy  this feelings are all over me when I think about the day that passed, let me tell you a short story. The time was around 8:00 in the morning, everybody shake the house especially me,  somehow I don`t want to miss the boat, that it took us to the Blue Lagoon, so I didn`t have anything better to do than to hurry the whole family until they were ready.img_8582

Finally we arrived in port,we were waiting  for a while in line for our turn to go up, meanwhile my fiancee together with my father they were already up and my mother and I we were looking  after them, time passes and we start  to go. On our  way to  B.L., the boat made several stops such as caves, and places with more appealing, or of interest, the areas that have toured some famous movies like Count of Monte Cristo. In fact, the film makers used this location in scenes for such productions as the mini-series Helen of Troy or the films Swept Away (featuring Madonna)  and the romantic movie Blue Lagoon (1980)etc. The Blue Lagoon is one of the best beaches in Malta, situated between the island of Comino and Gozo._dsc8739

While, waiting the time has come far, we reached our destination is not the first time for me when I visit the place, but every time I have the same feelings of joy and happiness. The landscape surrounding us was sublime, the water it was  crystalline blue as you could see, the fishes they were swimming freely, full of happiness, music and joy, the smell of the sea is everywhere, a true delight for the eyes.

When the boat docked, all the tourists on board were trying to go down quickly, impatience was in the air, although I was before that doesn`t make me feel different from other tourists._dsc4908Of cour Of course the whole family wanted to stay as close  as it`s posible to the sea, I could feel the sun’s sunshine going through the skin. As we didn’t know what to do first to run in the water? Or to apply the sunscreen? :)) Each of us did the first thing that has in the mind.

Processed with VSCO with a5 preset

You can imagine that at a temperature of 40 degrees I ran into the water directly, meanwhile we spotted a small bar where they serve cocktail in Ananas, a delicacy, I chose a cocktail non-alcoholic, Virgin Mojito,who  became shortly the main element for the photos  like  I haven`t  see one ever :)), it is true there was something different, exotic, that  made me feel like the holiday it will not end.image

The most pleasant feeling, is      when you’re with your family and with the people you love. We felt good and time was passing without realizing it, after hours of filmed or photographed  I noticed how fast the  day pass.

Departure time is approaching and I still had it to do some pictures, I tried to capture as many  as I could, beautiful moments to keep them as souvenirs. I was expecting quite anxious to get home, we were tired from so much water and beach. Over time, this day will become some memories that we will cherish them.

Processed with VSCO with a5 preset

On our way to Blue Lagoon, we made one more stop, in Cristal Lagoon, the name it`s like this because of the water wich you can see through it. The water is so clear that you could see how the fish swim among the people and you ccould see very easy all the corals.

I couldn`t miss the chance to make a bit of snorkeling, it`s just amazing.

_dsc8789
Cristal Lagoon
_dsc8791
P.S. I`m the happy girl with the hands up ((:
_dsc8790
Cristal Lagoon

_dsc8793_dsc8823

img_3503

img_3501

Hope you enjoy it !! have a nice day.   XOXO !!

2 răspunsuri la „Peripeţii din Blue Lagoon, Malta

LEAVE A COMMENT

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s